'Eseu in mai multe jumatati'-locul I la concursul "trecutul, prezentul, viitorul scolii tale", de B. Bianca si M. Teodora

(prim)

In floare, atragatoare, nu foarte sclipitoare si putin vulgara ea este singura care simultan imi vorbeste, imi scrie, ma descrie, ma defineste, imi este muza si spera sa devin istorie.Imi transforma iadul in al ei paradis iluzioriu, ma imbraca in dorinta, danseaza cu mine pana la epuizare, imi arata ale ei ganduri ascunse si flirteaza cu amintiri. Vreau sa-mi depasesc contitia, sa am un alt statut, existenta goala nu-i de mine, ma invata cum.
Desigur! Ce greseala din partea mea, sa compar scoala cu o tanara ce se scuza pentru lipsa de responsabilitate morala.
Un exercitiu de imaginatie, unul din sutele de adolescenti pierzandu-si gandurile printre randurile cartii, visand la ziua de maine cand va fi deja un absolvent al liceului Mircea, cu un drum in viata bine ales.. ghinion, se aude clopotelul! se trezeste cu repeziciune, isi indeasa manuscrisele in ghiozdan si se spulbera in multimea de pe coridoare… este acelasi elev cu minte de copil care a indraznit sa incalce regulile, sa-si doreasca sa schimbe sistemul, sa contrazica profesorii, sa ajute un coleg la test si sa fie cel mai bun. Poate ca acel elev suntem noi toti sau este doar o idee puerila cu caracter seducator, amagire.
Trecut, prezent, viitor;
Ieri, azi, maine;
Timpul este curgator
Sfarsitul cand vine?



(secund)

Ieri am scris ce citesti azi. Maine o sa uiti ce am scris. Poimaine o sa scriu iar. Si asta nu am spus eu, ci timpul a spus-o in timp ce se incalta iesind pe usa mea si intrand pe alta usa in alta camera din alta casa din alt oras din alta tara de pe alta planeta. N-a vrut sa stea la un ceai, n-a vrut sa bea o cafea, mi-a spus doar ca nu are timp si ca nu poate sa stea. Cu cat esti mai batran, cu atat fuge de tine si te ocoleste ca pe o ciuma. Nici daca vede un baietel de opt ani in uniforma de scolar cu cravata innodata pe fuga, cu ghiozdanul atarnandu-i greu in spinare, care implora printre gafaieli: ‘‘Mergi mai incet, nu vreau sa intarzii la scoala!’’, nici atunci nu s-ar opri.
Am fost si noi odata baietelul ala. Si am intarziat la ore. Si ne-am uitat manualele acasa. Si am luat note mici. Si am fugit pe holuri in pauze. Cliseul este perpetuu pentru ca asa este. Noi suntem la Mircea pentru ca asa este. Asa este pentru ca asa a scris odata cineva. Si scrie tot timpul. Scrie despre portarii in uniforma visinie. Scrie despre aripa care se renoveaza. Scrie despre coada de la magazin. Scrie despre automatul de cafea. Scrie despre laboratorul de fizica. Scrie despre cancelarie. Bineinteles, cand scrie despre cancelarie isi acopera foaia cu cotul.
Ieri scria pe aceeasi foaie si o acoperea cu acelasi cot. Daca ieri e ca azi si azi devine ieri, maine nu e ca azi? Si mii de ani inainte nu va fi la fel ca acum mii de ani? Si nasterea Universului nu va fi la fel cu moartea sa? Si scoala e aceeasi...
Adam si Eva nu au fost la scoala. Dar profesorul lor era Dumnezeu, iar liceul lor era Edenul. Pana in ziua in care au fost exmatriculati si trimisi pe Pamant, unde au incercat sa recreeze Raiul. Si inca incearca. Scoala e una din benzile unui bulevard care duce spre perfectiune. Prezentul e masina, iar noi suntem benzina. Dumnezeu e soferul.

relatia unui mircist- "Jumatate om, jumatate chestie"

Un motiv albastru licare, retina mea este incantata de privelistea asurzitoare.
Vreau, mai vreau, nu pot sa ma abtin. Cand il voi avea? Ei bine, deja este aici, in prezent.S-a transpuns in timp si spatiu, nimeni nu-i poate intelege geniul. Tocmai ce a intrat prin efractie in viata mea si nici macar nu mi-am putut da seama de adevarul atat de... nebunesc! Nu s-a schimbat nimic, sunt aceeasi eu, aceleasi ganduri, suferinte, vise, placeri, dureri, sperante, minciuni, prieteni.
Asteapta singur tramvaiul cel intarziat; si tu vei intarzia.. nu-mi mai pasa, nu vreau sa-mi pese, dar tu, tu nu ma crezi. Indiferenta asta asupritoare te cuprinde intru totul, incerci sa scapi, nu te las. Brusc, am avut acest stop-cadru unde, tu, nu mai erai. Simturile mele incep sa ma insele, am o infatisare perplexa.
Nu vreau
Nu pot
Nu incerc sa-mi scriu finalul cel fericit
Jumatatea mea nu te lasa sa fii iubit

de la Mircea, la munte

Right back where they started from..chiar mai nebuni si mai fericiti dupa ce s-au distrat in predeal timp de 1 saptamana, 300 mircisti au impanzit intreaga statiune si la fel de multi au ocupat clabucetul… atat cat a durat zapada.
In restul timpului, populatia a fost impartita in doua tabere: cei care jucau poker la Robinson in subsol si cei care zaceau bolnavi la pat, in Robinson. Trebuie sa specificam, ca intregul hotel a fost un focar de infectie, cu totii am fost contaminati cu viroza, de la elevi pana la profesori. Nici macar ambulanta si injectiile in fund nu ne-au putut opri de la distractie; am fost in office unde auzul nostru a fost incantat de vocea sublima a dj`ului(not) si unde, profesorii au stat sus si s-au holbat la cei care au fumat si au baut.
Ma rog, profii au fost de gasca si ne-au lasat sa facem ce vrem(dirigul rulz).
Pe partie am avut parte de cele mai multe peripetii: am cazut, ne-am lovit, ne-am daramat, ne-am injurat si unii dintre noi, in prima zi in care am invatat sa mergem cu skiurile, ne-am hotarat sa luam telescaunul si sa urcam pana in varf, atunci cand ne-am asezat jos si a inceput sa miste ne-am dat seama ca toti ceilalti au bara de protectie, numai noi nu, dar era prea tarziu, asa ca ne-am agatat de spatar si nu ne-am miscat pana cand am ajuns sus.
Dar, totul s-a terminat duminica dupa-amiaza, cand, in tren 9 lake aflate intr-un compartiment s-au gandit ca ar fi cam foarte amuzant sa sune anumite persoane si sa rada putin de ele, ca apoi sa sune sa-si ceara scuze. Sfarsit!
Smug